duminică, 31 ianuarie 2010

Amintiri de dupa 90'

...ştiam ca mai aveam trei secunde pâna să ofteze şi să mă îndepărteze uşor. Duc o viaţă simplă, cotidiană, monotonă, mult prea complexă pentru majoritate si poate banală pentru trei sau patru persoane care sunt participante la ea. Ce pot zice? Ne complacem toţi în situaţii care ne dezgustă.

Anyway...cum spune J.D. Salinger "Dacă vreţi într-adevăr să aflaţi ce s-a întâmplat, probabil c-o să întrebaţi în primul rând unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am nici un chef să le înşir pe toate. Mai întâi pentru că mă plictiseşte, pe urmă pentru că, dacă m-aş apuca să vorbesc cât de puţin de treburile lor intime, părinţii mei ar face câte două hemoragii fiecare. Sunt foarte sensibili când e vorba de lucrurile astea, mai cu ales tata. Sunt ei drăguţi şi cumsecade (nu spun nu), da'-s îngrozitor de sensibili. De altfel, n-am de gând să vă debitez autobiografia mea nenorocită sau alte prostii d-astea.", cam aşa este şi la mine.

Hai că e imediat luni şi mi-e somn, deci rămâne să vă mai bolborosesc şi altele mâine (sper). Bye!