Aveam un irezistibil instinct subconstient de a inapoia, celui care da, ceva de voaloare egala cu ceea ce am primit. Daca ar fi fost dupa mine, mi-as petrece majoritatea timpului sarutandu-l. Nimic din ce am experimentat eu in viata nu se compara cu senzatia data de buzele lui reci, tari ca marmura, dar totusi atat de blande, ingemanate cu ale mele. Un fior de dragoste ma surprinde, incet, cand degetele lui se impletesc in parul meu si imi fixeaza fata peste a lui. Bratele mele se stransera in jurul gatului lui dorimdu-mi sa fiu mai puternica, sa il tin prizonier aici. Am simtit o mana care aluneca, incet, pe spatele meu, strangandu-ma mai tare la pieptul lui. Vroiam sa profit la maxim...desi ochii lui erau aprinsi de excitarea pe care o stapanea cu atat de multa disciplina.
Trageam concluzii pripite. Nu aveam ce da inapoi atata timp cat el imi oferea, probabil si involuntar, un infinit sentiment de ura cat si de dragoste. E ceva ce intalnesti foarte rar, este aproape imposibil. Acum nu mai tajnesc dupa asta. Traiesc in propriul meu univers, unde isi gasesc locul putine persoane. Se manifesta totul ca o sete nemarginita. Ca si cum ti-ai dori sa bei Coca-Cola si nu gasesti niciunde, ca o disperare dusa la extrem care te epuizeaza. Nu mai ai stare...energie...sufletul iti este secat de sentimente. Am pus punct acum! Nu ma chinui! Poate intr-o viata viitoare sau poate imi voi reveni. Nimeni nu stie, nici sufletul meu nu stie...nici eu nu stiu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu